Categorii
Despre naştere

Ai accepta un tirbușon în scalpul copilului tău?

În urmă cu două zile am aflat și eu ce înseamnă monitorizarea fetală internă. Da, știam că e un fir (este, de fapt, un electrod) care se introduce prin vagin și prin colul uterin încă nedilatat și se prinde ”cu ceva” de căpuțul copilului, chestie care se face pentru a i se urmări activitatea cardiacă pe timpul travaliului. Dar nu știam că acel ceva este un capăt metalic ascuțit în formă de spirală care se înșurubează în capul fătului!!!

Și nici nu-mi imaginam că oamenii ar fi atât de cruzi încât să inventeze o astfel de formă de monitorizare. Arată exact ca un tirbușon! Vă imaginați? Un tribușon înșurubat în pielea lui fină și pură, în carnea lui neatinsă până atunci de nimic altceva decât de calzii și suavii pereți uterini. Mai credeți că medicina există pentru binele nostru? Principiu de bază în medicină ar trebui să fie ”În primul rând nu face rău!” Credeți că tribușonul ăsta e necesar? Credeți că-i face bine copilului?

Îl doare, nu vă îndoiți de asta. Îl doare ca și pe noi, ba chiar mai mult. Că dacă nouă ne bagă cineva un tribușon în cap, ne spune, ne pregătim psihic, știm ce ni se întâmplă, ne putem aștepta cât de cât la ce va să vină. Dar el, micuțul și nevinovatul, care trăiește acolo o realitate așa de pașnică și de tăcută, unde totul este iubire și fericire, el cum poate să-și explice durerea din vârful capului ce vine dintr-o dată să-i bulverseze corpul lui micuț, nervii lui tineri și netrecuți prin astfel de senzații, viața?!?

Copiii sunt destul de conștienți în uter, încă de la vârste destul de mici ale sarcinii (și copiii omorâți de propriile mame, pe motiv că nu doresc sarcina, deci și acei micuți numiți avortoni care n-au nici 10 săptămâni, și aceia au conștiință). Să nu creadă careva că ei nu simt, nu au gânduri, nu au memorie. Acel ”simplu” senzor de monitorizare cardiacă poate lăsa un copil cu sechele psihice pe viață.

Nu se văd sechelele ăstea ale minții și ale sufletului, de aia multă lume nici nu prea este interesată de procedurile și intervențiile care se fac la naștere – își închipuie că dacă copilul se naște viu și mama nu moare la naștere, e tot ce contează. Nașterea e un succes. Restul, doctorul știe, toate sunt necesare, sigur nu le face el degeaba sau ca să-mi rănească copilul! Dar totul, TOTUL, rămâne acolo, undeva, în corpușorul lui. Așa ajungem adulți cu probleme, felul cum venim pe lume are un rol mai mare decât se crede.

Tribușonul ăsta îi poate provoca și traume fizice: infecții, obcese, o frumoasă pată de chelie, etc. Frumos fel de a te naște, cu o infecție dată de doctor sau un puroi în cap.

De ce se face?

În sarcinile cu factor crescut de risc (mame cu tensiune mare, spre exemplu) sau atunci când apar ”complicații”, doctorul spune că monitorizare externă nu-i suficientă, o citire mai bună a inimii copilului se face prin contact direct cu el. De fapt, nu spune el, ce am scris este motivația medicală pentru invenția acestui electrod.

Așa că doctorul hotărăște singur în capul lui și acționează. Nu informează femeia despre tot ce are de gând să-i facă, nu-i transmite care sunt posibilele riscuri ale intervențiilor lui, nu-i cere acordul, nu-i spune că nu, nu este obligatoriu să fie conectat copilul direct la un electrod pentru înregistrarea pulsului lui, mai sunt și alte metode.

Știe că dacă ar face toate acestea, CARE SUNT DREPTURILE PACIENTULUI DE A FI INFORMAT DE CĂTRE MEDICI ȘI DE A FI LĂSAT SĂ DECIDĂ SINGUR DACĂ ACCEPTĂ SAU NU, doar un mic procent din mame și tați ar accepta. Cum să fii de acord să-i înșurubeze un obiect copilului tău în cap? Și fără toate celelalte riscuri asociate electrodului și celorlalte proceduri ce decurg de aici, și este suficent să refuzi.

Și depărtează vaginul cu un despărțitor, care e ca un clește pentru salată ce se bagă în vagin și se deschide larg. Da, doare. Am trăit și eu un control vaginal cu despărțitor.

Apoi verifică dilatarea colului. Pentru a băga electrodul în uter, la copil, colul trebuie să fie dilatat de minim 2-3 centimetri. Apoi rupe membranele sacului amniotic!!!! Ruperea artificială a sacului amniotic este una din procedurile care nasc complicații: contracții dese, lungi și foarte dureroase, stres fetal, copil blocat în bazinul mamei, cotul moașei, forceps sau cezariană.

Sacul are rol de protecție a copilului pe perioada travaliului și a nașterii, atenuează forța contracțiilor uterului ce se strânge în jurul lui cu o anumită frecvență, îl apără de posibile infecții, ajută dilatarea colului prin forța gravitațională și, cel mai important, îl ajută pe copil să se rotească-n pelvisul mamei. Despre asta voi scrie pe larg în articol separat, ideea pe care trebuie s-o rețineți acum este că nu se face așa ceva, nu-i nevoie de o asemenea intervenție invazivă într-o sarcină sănătoasă și o naștere fiziologică. Sacul amniotic trebuie lăsat să se rupă singur!

După ce rupe sacul amniotic cu un fel de cârlig, ca iglița de croșeat, doctorul înșurubează electrodul în capul bebelușului și plasează un senzor în interiorul uterului, pentru a urmări contracțiile. Deci două fire ies din vaginul femeii, sunt prinse de un picior ca să n-o deranjeze (ce infamie) și pe monitorul conectat la fire se urmăresc contracțiile uterului și pulsul copilului și relația dintre ele.

Și astfel femeia este țintuită la pat până la sfârșitul travaliului, când copilul se naște. Care e primul lucru pe care-l face medicul după nașterea copilului? Da, deșurubează electrodul. Monitorizarea fetală internă se face doar continuu, deci odată introduse instrumentele în uter, ele mai ies doar cu copilul, la naștere. După câteva ore. 8. Sau 10. Sau 12. Sau mai multe.

Electrogramele sunt întotdeauna centrul atenției în nașterile monitorizate continuu.
Electrogramele sunt întotdeauna centrul atenției în nașterile monitorizate continuu.

Și acum partea cea mai tare și absurdul situației. Monitorizarea fetală internă, precum și monitorizarea electronică externă (cea cu senzorii puși pe burta gravidei) NU ADUC NICUN PLUS DE SIGURANȚĂ. Nici pentru bebe, nici pentru mamă. Și nu numai că nu au niciun avantaj față de monitorizarea intermitentă, cu aparate neinvazive, dar și cresc foarte mult șansele ca nașterea să se termine prin cezariană sau prin extracție cu forcepsul!!!!!!!!!!!!!!

Femeia în travaliu are nevoie de mișcare liberă, de apă să se hidrateze, de mâncare, dacă îi e foame. de spațiu să umble, de balans în șolduri, de liberatea de a-și schimba poziția. Toate ăstea nu numai că o ajută să treacă mai ușor peste contracții, dar ajută și copilul să se poziționeze cum trebuie (OA – occipital anterior, privirea copilului spre spatele mamei).

Când mama stă mult timp pe spate, sau în orice altă poziție, dar cu atât mai rău pe spate, fără putință de a și-o schimba așa cum îi cere acea voce interioară (instinctul, conștiința, cum îi ziceți) care urlă în ea ”ridică-te, mergi, stai pe vine, stai în patru labe!”, nu-și ajută nici copilul să se rotească, nici bazinul să se deschidă la dimensiunea lui maximă. Astfel că travaliul se va prelungi, va avea nevoie de epidurală ca să treacă mai bine peste durerile infernale date de ruperea apei, probabil că va primi și oxitocină să sporească dilatarea, deci numai chestii ”bune”. Și toate acestea niciodată nu aduc ceva bun.

Femeia nu va mai avea forță să împingă singură, doctorii se vor urca cu coatele pe burta ei să împingă afară copilul, dacă nu se va putea așa, pentru că atunci când copilul este blocat în pelvisul mamei lui într-o poziție din care capul lui are o circumferință prea mare ca să treacă prin gaura pelvisului (o astfel de poziție este OP – occipital posterior, spatele copilului la spatele mamei), atunci se va ajunge la forceps.

Doctorul taie vaginul din interior spre afară, bagă un ditai clește în femeie, apucă strâns de capul micuțului și-l rotește în poziția bună, OA. Apoi trage de el prin vagin. Forcepsul este cel mai groazbic instrument din sala de nașteri, nu există nimic mai dur și mai distrugător ca forcepsul: copii morți, copii handicapații, vânătăi, fracturi, hemoragii craniene. LOCUL LUI ESTE LA GUNOI! Niciun copil n-ar trebui să fie măcar atins de așa ceva!

Cezariana, alt balaur al nașterilor, e de preferat oricând forcepsului. Mamelor dragi, vă rog, când deja se suie pe burta voastră, că să zicem că i-ați lăsat să vă facă toate procedurile ”necesare” ce v-au adus în situația asta, și ei se suie și voi urlați de durere și copilul nu iese, cereți cezariană. Nu-i lăsați să pună mâna pe forceps! VĂ ROG!!!!

Electrodul pătrunde acolo unde nimic n-ar trebui să intre: în uter, în sacul amniotic, în copil!
Electrodul pătrunde acolo unde nimic n-ar trebui să intre: în uter, în sacul amniotic, în copil!

Când se face monitorizarea fetală internă? 

După inducerea artificială a travaliului, după administrarea anesteziei epidurale, după administrarea de oxitocină. Așa cum vedeți, se folosește după o intervenție ce e cunoscută ca posibil factor de stres fetal. Doctorii n-ar recunoaște nici în ruptul capului, dar da, ei știu că bebelușii au șanse foarte mari să rămână fără oxigen după inducerea travaliului cu medicamente sau prin ruperea sacului amniotic. Ei știu că procedurile lor pot să-i scadă rău pulsul copilului.

Unde se face monitorizare fetală internă?

Aici, în Tenerife, există astfel de aparatură la cel puțin două din maternitățile de pe insulă și se folosește des. La spitalul Universitar Sfânta Candelaria din Santa Cruz, care e un spital în curs de acreditare ”spital prieten al copilului”, la fel. Nu știu dacă știți ce-nseamnă ”spital prieten al copilului”, e vorba de naștere cât mai naturală, copilul nedespărțit de mama lui din prima secundă de la naștere, ajutor pentru alăptare, etc. Apăi dacă un astfel de spital deține și utilizează electrozi fetali, mai bine lipsa de așa prieteneie.

Nu știu câte maternități din România au așa ceva. Ce vă pot spune sigur este că pentru medici este o ”jucărie” foarte faină. Utilă și comodă. Conectează electrodul și senzorul pe uter și pleacă la ale lor, la alte paciente sau ce mai fac doctorii când sunt în spital. Verifică din când în când electrograma și în funcție de asta, dau noi comenzi pentru asistente: măriți doza de oxitocină, dați-i glucoză, etc.

Pentru maternități (căci dacă nu au e probabil pentru că nu au fonduri) este un plus să dispună de monitorizare fetală internă, deci viitorul apropiat așa arată: fiecare maternitate cu sistem de monitorizare fetală internă. Probabil că maternitățile private, unele sau toate, n-am habar, au, rămâne să-mi spuneți voi, în comentarii, dacă acolo unde ați născut v-au monitorizar așa cum este natural și neinvaziv, cu fetoscopul (sau aparatul Doppler, deși și ăsta are problemele lui).

Monitorizarea electronică fetală - senzorii sunt puți pe burtă, nu intră nimic în vagin, dar mama tot inconfortabil va petrece travaliul.
Monitorizarea electronică fetală – senzorii sunt puși pe burtă, nu intră nimic în vagin, dar mama tot inconfortabil va petrece travaliul.

Senzorii care se pun pe piele, pe burtă, înregistrează prin ultrasunete (nu toate sunt pe bază de ultrasunete) inima copilului și contracțiile uterului. Dacă te mai miști, și nu ai cum în atâtea ore, senzorii alunecă, se mișcă și ei din poziție. Și nu o să mai capteze semnalele, în special cel pentru ritmul cardiac fetal. La un consult înainte de naștere am fost și eu monitorizată timp de o oră. E altă poveste, alt articol, ce vroiam să spun acum este că atunci când îmi aluneca de sub banda care-l ținea, senzorul ce-l asculta pe Yago nu mai prindea nimic, de pe monitor dispăreau valorile pulsului.

Nici pe electrogramă nu se mai înregistra nimic. Iar asistenta putea să nu vină timp de jumate de oră ca să-l pună la loc. Nu-i bai, că într-o naștere normală, așa cum sunt aproape toate nașterile din lume, copilul are un puls bun, nici nu-i nevoie, cum am mai spus, de monitorizare continuuă, e suficientă ascultarea inimii micuțului cu stetoscopul fetal imediat după terminarea contracției.

Dar doctorul, când vine doctorul, el se uită la electrogramă. Și pe alectrogramă, pauză de o jumate de oră. Clar nu-i convine, el vrea să facă o analiză pe text, să vadă într-un minut toată relația dintre contracțiile tele și bătăile inimii copilului din ultimele trei ore. Și nu poate, că are pauze pe hârtie.

Așa că de aia spun că monitorizarea fetală internă este viitorul obstreticii. Că va fi chiar continuuă, fără pauze în înregistrare. E o ”citire” mai bună a pacientei și a micului pacient. Cu ce risc, lor nu le pasă, să fie cât mai comod pentru ei, cât suferă și ce pățesc pacienții nu intră în grija lor.

Acum, foarte important. Și monitorizarea electronică externă, și cea internă, cu electrod, pot da un fals pozitiv. Doar sunt aparate, nu? iar doctorii oameni. Copilul poate să fie bine dar înregistrările să arate un puls prea mic sau prea mare, și să fie interpretat greșit de medic, adică stres fetal (valorile ”normale” sunt între 110 și 160). Asta înseamnă un singur lucru: naștere de urgență! Nimeni nu va mai aștepta după travaliu, va fi folosită pompa de vacuum chiar dacă dilatarea colului nu e completă (asta este o ventuză ce se pune pe capul copilului, sărmanul atât de încercat cap, după care copilul este aspirat afară), forcepsul sau se va naște prin cezariană. Iar copilul era bine, n-avea nicio urmă de stres fetal!

E un stres imens și pentru mamă care nu face decât să se uite la monitor, la numărul bătăilor inimii copiului ei pe minut, și să se îngrijoreze ori de câte ori scade puțin sau crește puțin față de ”cum trebuie”. În loc să se relaxeze, să se concentreze pe lucruri pozitive, să vizualizeze-n minte momentul în care copilul se naște și ea îl ia în brațe, în loc să aibă libertate de mișcare și încredere în natură că a lăsat-o aptă să aducă pe lume copii, ei bine femeia e prizoniera unui aparat!

Concluzie

Datele clinice, deci nu studii foarte savante, nu, datele din maternități, arată că monitorizarea continuuă (internă sau externă) nu face cu nimic mai sigură nașterea decât alte mijloace de monitorizare intermitentă. Nu aduce niciun plus de siguranță copilului sau mamei.

Aceleași date clinice indică o legătură clară între monitorizarea continuuă și creșterea cu peste 50% a ratei cezarienei.

Monitorizarea continuă atrage după ea și alte intervenții riscante: epidurala, oxitocina artificială, forcepsul sau vacuumul.

Oameni buni, nu prevede viitorul, nu spune că se va naște un bebe sănătos, înregistrează doar prezentul și, din când în când, o face greșit. Urmările acestei greșeli nu le suportă cei ce-au inventat sau fabricat aparatele, și nici medicii. Mamele și copiii suportă toate consecințele procedurilor și erorilor medicale.

Ascultarea inimii și luarea pulsului copilului cu un fetoscop este suficientă în majoritatea nașterilor, în toate nașterile naturale.
Ascultarea inimii și luarea pulsului copilului cu un fetoscop este suficientă în majoritatea nașterilor, în toate nașterile naturale.

IMPORTANT

Nu vreau să vă sperii, ci doar să vă informez. Sper din suflet ca din textul acesta, ca din toate celelalte, să înțelegeți esențialul: EVITAȚI INTERVENȚIILE MEDICALE ÎN TIMPUL TRAVALIULUI! Ele aduc complicații.

Nu-i greu să le evitați, e mai simplu decât credeți. Trebuie doar să vă spuneți punctul de vedere medicilor și moașelor care încearcă să vă facă ba una, ba alta, să vă apărați acest punct de vedere și să semnați că vă asumați responsabilitatea. Apoi relaxați-vă, gândiți pozitiv, vizualizați momentul nașterii, rugați-vă. Toate acestea o să vă spulbere frica de necunoscut și incertitudinile. Și nașterea o să-și urmeze cursul ei natural.

 

PS: Când am căutat pe internet, azi, în română, despre monitorizarea internă, nicăieri nu scria cum se atașează electrodul de capul copilului. Nicăieri nu scria de înșurubarea unui metal în scalpul lui. Nu-i deloc normal să nu se scrie așa ceva. E inadmisibil să fie omisă, clar, cu bună știință, o asemenea informație. Acum, voi știți. Nu vă speriați, învățați doar să spuneți NU medicilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *